Lumea Juland by Oti

Locul magic de întâlnire al jucăriilor educative

Sistemul elvețian Cuboro a fost dezvoltat în 1976 de către Matthias Etter, în perioada când lucra cu elevii cu nevoi speciale. Mai târziu, în 1985 l-a extins și l-a comercializat ca un joc de familie, cu 12 elemente de bază (în mai multe ediții). Cu timpul au fost dezvoltate noi seturi suplimentare care oferă posibilități din ce mai inedite de construcție prin adăugarea de noi elemente. În prezent, sistemul cuboro cuprinde 82 de elemente diferite.

Pe lângă câștigarea mai multor premii și a unei mari comunități de jucători, Cuboro a devenit, de asemenea, treptat, un adevărat sistem. Astfel, astăzi, cuboro nu este „doar” jucat pentru distracție, ci este folosit și ca material didactic, în studii științifice privind imaginația spațială, în terapia ocupațională, în traininguri de echipă, în testele de aptitudini, în conceptele promoționale, în parcuri tematice și chiar campionate.

Ce este inedit la sistemul Cuboro?

Materialul din care sunt fabricate piesele este fasal-ul. Fasal-ul este compus, în principal, din lemn (certificat în cadrul sistemului PEFC) și materii prime naturale regenerabile și este fabricat în UE. Pentru a obține certificarea EN 71/3 pentru jucării, fasal-ul conține  un polimer pentru a fi rezistent la apă.

Ce sunt seturile Cuboro?

Jocuri de strategie și construcție care stimulează creativitatea şi logica, dezvoltă concentrarea, vederea spațială și imaginația și care, cu siguranță, vor fi îndrăgite de toată familia!

Pe rafturile noastre virtuale veți găsi două dintre cele mai apreciate: Babel Pico și Tricky Ways.

Babel Pico este fratele mai mic al jocului Babel și aduce o nouă dimensiune. Parte joc, parte puzzle, Babel Pico este un joc fascinant de strategie și construcție de tip 1 la 1. Cine poate rezolva puzzle-ul și construi turnul? Cine poate opri construcția turnului? Cine o poate bloca? Jocul îi provoacă pe copii să gândească cu mai multe mișcări înainte pentru a câștiga jocul, cu scopul de a-și aduce adversul în imposibilitatea de a mai plasa cuburi noi și a continua construcția turnului.

Tricky Ways este un joc de strategie care îți va oferi ore întregi de distracție ție și familiei tale. Jucătorii trebuie să creeze trasee cât mai lungi pentru a conduce bila la un spaţiu gol, rearanjând elementele cuboro. Cu cât sunt folosite mai multe elemente, cu atât mai multe puncte sunt colectate. Traseul este scopul – găsește strategia! Trasee lungi – puncte multe! Cine este cel mai inteligent în rearanjarea elementelor cuboro? Ușor de învățat, dar de multe ori greu de stăpânit, acest joc este garantat să fie distractiv și provocator de fiecare dată când îl vei juca.

Cuboro este conceput pentru a ne exersa mintea, promovând gândirea tridimensională. Ne provoacă să privim lucrurile într-o manieră nouă, inedită și ne dezvoltă abilitățile de rezolvare a problemelor pentru a putea găsi soluții chiar și pentru cele mai complexe puzzle-uri. Mai mult decât o jucărie, Cuboro este o provocare atât pentru cei mici, cât și pentru părinți, garantând ore întregi de distracție. Ce modalitate inedită de a atrage mințile tinere, oferindu-le o cale de a-și exersa mintea în timp ce se distrează!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error

Enjoy this blog? Please spread the word :)